duminică, 31 mai 2015

Ziua Comunei Stâlpeni

Anul acesta Ziua Comunei a coincis, oarecum, cu Ziua Internațională a Copiilor, iar cu acest prilej toți copiii din Stâlpeni au primit urări de bine din partea domnului primar, care le-a fost alături permanent, atât elevilor cât și cadrelor didactice:

sâmbătă, 30 mai 2015

Ziua eroilor

Este deja o traditie ca, de Ziua eroilor, elevii sa aduca un pios omagiu celor care si-au dat viata pentru tara. Elevii au depus flori si au intonat cantece tematice indrumati de doamnele invatatoare Ghiorghita Gabriela, Mitoi Gianina,Stirosu Cristina, Costea Andreea dar si d-na educatoare Tudose Roxana.

miercuri, 6 mai 2015

CERCUL PEDAGOGIC AL ÎNVĂȚĂTORILOR

Cercul Pedagogic al Învățătorilor s-a desfășurat la Școala Generală Rădești iar activitățile prezentate au fost coordonate de:

  • Prof. înv. primar: Busuioc Crăița
  • Prof. înv. primar: Voican Laura
  • Prof. înv. primar: Cozianu Cristina
  • Prof. înv. primar: Neagoe Amalia
Activitățile prezentate au fost proiectate sub egida „Diversitate în educație”, o temă vastă și foarte ofertantă.

sâmbătă, 2 mai 2015

Calendar E.N.2015

Și anul acesta elevii claselor II,IV,VI vor avea de susținut Evaluarea Națională. Conform Ministerului Educației aceste probe se vor susține potrivit următorului calendar: